Pragmatismul este o miscare filosofica care s-a desfasurat in SUA la sfarsitul secolului al XIX  si inceputul secolului XX.

Teza fundamentala a miscarii este aceea ca semnificatia unei idei (concept) este determinata  de relevanta sa practica ; pragmatisti interpreteaza fiecare conceptie dupa consecintele sale practice .

Intemeietorul acestei miscari este considerat Charles Sanders Pierce, sub influenta lui William James acesta s-a extins si s-a distantat de varianta initiala , s-a extins spre etica si metafizica ( ca teorie a adevarului si a realitati ).

Pragmatismul se apropie foarte mult de utilitarism si de curentele antiitelectualiste .

In ceea ce priveste teoriile stiintifice , se subliniaza caracterul lor instrumental : teoriile sunt instrumente de cercetare , nu raspunsuri ultime , definitive la vreo enigma .

William James este cel mai de seama reprezentant , pentru acesta metoda  pragmatista

“ consta in a interpreta fiecare conceptie dupa consecintele sale practice “ , orientandu-se

spre faptele concrete , individuale, spre experienta . Problema centrala a uneii teorii a adevarului este formulata in urmatorii termini:

    Cum putem sti care idei sunt adevarate si care sunt false ?

    Ce rezulta pentru viata practica daca o idée este adevarata sau falsa?

    Ce consecinte vom avea daca acceptam ca o idée este adevarata ?

Consecintele practice pozitive care confera valoare unei conceptii sau idei se refera la posibilitatea de a ne conduce direct ,de a ne orienta cu succes in asteptarile noastre .

O idee adevarata este astfel un instrument util pentru adaptarea la realitate , teoriile nu sunt reproduceri ale realitatii , ci “ stenografie conceptuala a acesteia .

Ideile devin adevarate in contextul utilizarii lor , sunt facute adevarate de catre anumite fapte . Ideile care nu au, consecinte practice utile  sunt un fel de adevaruri “supranumerare”  care in imprejurari viitoare favorabile ar putea deveni utile .Cata vreme nu utilizam o idee , adevarul acesteia este totusi o posibilitate la indemana noastra .Va deveni efectiv insa numai daca ideea respectiva va fi utilizata si se va dovedi eficienta .

Cu alte cuvinte, adevarul este ceea ce este util sa credem sau sa acceptam . Adevarul nu este un atribut atemporal , o valoare statica si poate fi atribuit unei idei numai in masura in care aceasta poate fi verificata . Adevarul nu este o valoarae intelectuala si nici un scop al cunoasterii , ci un mijloc de a satisface diferite nevoi ale vietii.

Printe obiectiile principale aduse teoriei pragmatiste a adevarului mentionam :

a)      uneori si o idee falsa  poate fi utila ( de exemplu : diagnosticul gresit al unei boli);

b)      unele idei considerate adevarate pot fi lipsite de utilitate;

c)      oamenii pot aprecia diferit utilitatea unui enunt , aceeasi idee poate fi considerata adevarata de unii si falsa de altii;

In consecinta , se apreciaza ca teoria pragmatista a adevarului ofera cel mult un criteriu al adevarului , dar nu reuseste sa arate ce este adevarul.