Ludwig Wittgenstein – a adus cele mai importante contributii cu privire la analiza relatiei dintre limbaj si realitate , respectiv limbaj si gandire .

In “ Tractatus logico-philosofichus” este analizat modul in care limbajul si gandirea se pot raporta la realitate .

Punctul de plecare este ideea ca noi ne raportam la realitate prin intermediul propozitiilor (imagini ale realitatii ). Acestea reprezinta situatii sau stari de lucru , ceea ce exista sau se petrece in realitate , au corespondent in elementele imaginii. O imagine poate fi adevarata sau falsa in masura in care “ concorda “ sau nu cu realitatea .

Pe de alta parte , propozitiile sunt si modalitati de exprimare a gandirii “ nu putem gandi nimic nelogic “. Tot ceea ce poate fi gandit poate fi gandit clar , iar ceea ce poate fi gandit clar poate fi exprimat prin intermediul limbajul .Ceea ce nu poate fi exprimat poate fi aratat. Problemele filosofice apar atunci cand incercam sa exprimam inexprimabilul prin limbaj  (ex. Dumnezeu , frumos ) este o vorbire fara sens . Sarcina filosofiei este aceea de a delimita ceea ce se poate spune prin limbaj de ceea ce nu poate fi spus .

In  “ Cercetarii filosofice “ , Wittgenstein realizeaza   prejudecati ce stau la baza unor teorii clasice  ale limbajului si a gandirii occidentale .

Prima este aceea  a limbii ca reprezentare : limba este un ansamblu de nume prin care sunt desemnate entitati reale (lucruri , fenomene , actiuni , insusiri) si alte functii => sursa multor dificultatii filosofice ( de ex. referirea la “lucruri” care nu exista in realitate) .

O alta prejudecata : semnificatia sau intelesul unui cuvant este asemenea unei definitii , o idée prin care se reda ceea ce este comun , esential pentru lucrurile desemnate  prin cuvantul respectiv. Pentru Wittgenstein , semnificatia unui cuvant nu este data de ceea ce desemneaza acesta , nici de experienta interioara a vorbitorilor , ci de utilizarea acestuia in diferite jocuri de limbaj si pe baza unor asemanari de familie . De pilda , semnificatia termenului “numar”  este data de folosirea acestuia in diferite contexte si se determina printr-o “ retea complicata de asemanari care se suprapun si se incruciseaza “.  Intelesul lui este dat de inrudirea lucrurilor pe care le numim “ numar” ; pe baza acestora nu ajungem la ceva comun tuturor numerelor , ci la trasaturi care se suprapun partial, dar care dau impreuna , asa un anumit inteles , asa cum fibre diferite formeaza un fir de lana .

O alta prejudecata este aceea a aprecierii limbajului comun -neordonat, neomogen, neechivoc- drept un limbaj imperfect. Pentru Wittgenstein , limbajul comun este

etalonul, modelul a ceea ce este un limbaj si contine resursele necesare solutionarii problemelor filosofice .