Cunoasterea = un ansamblu de enunturi adevarate si intemeiate. Adevarul este o propietate pe care o au unele enunturi ale noastre . Cunoasterea si limbajul sunt legate de :

–       limbaj (natura si limitele lui pot fi considerate teme epistemologice );

–       mediu instrument al cunoasterii => relatia cunoastere – limbaj  amplifica problematizarile specifice teoriei cunoasterii:

  1. Daca  reusim sa dobandim T, il putem reda in mod adecvat prin intermediul limbajuli nostru?
  2. Cuvintele si structurile limbajului sunt potrivite pentru lumea reala?
  3. Folosind limbajul pentru a cunoaste si pentru a reda ceea ce stim , ne referim la  o alta lume decat cea reala?

Cele mai importante teze cu privire la relatia cunoastere-limbaj :

a)     Cunoasterea (propozitionala, explicita ) este mediata  prin limbaj , nu reprezinta o cale dircta de acces la realitate .

b)    Limbaje ireductibile unul la celalalt , par a desscrie lumi ;

c)     Limbajul un instrument activ al cunoasterii , pentru uni are rol de deformare a realitatii.

d)    Limbajul discontinuu => limea descrisa prin el devine si ea la fel .

e)     Originea limbajuli =corelata cu originea omului (a aparut o data cu el ).Unele cu privire la originea omului pot spune indirect ceva despre posibilitatile acestuia de a cunoaste lumea reala .

Exemple:

  1 – antichitate

    – al lui Cratylos ( personaj in dialogul lui Platon) “ in chip firesc , pentru fiecare din realitati, ar exista o dreapta potrivire a numelui “ , putem cunoaste lumea asa cum este .

         – al lui Hermogenes “ dreapta potrivire a  numelui “ nu este decat  “conventie si accord “.

2 – epoca moderna

         – John Locke : cunoasterea noastra are mereu de-a face cu enunturi “ cuvintele nefiind decat “ semen ale ideilor noastre “ , nu lucruri in sine .

        – David Hume : realiza  o difernta intre trairile imediate (durerea) si amintirea lor, evocarea unor impresii nu poate avea niciodata forta si vitalitatea originara a acestora.

Pentru acesta “ gandul cel mai viu ramane in urma celei mai palide senzatii”.

Friedrich Nietzsche considera ca limbajul si realitatea sunt incomensurabile , limbajul falsifica in mod necesar realitatea duce la o ordonare si simplificare a ei prin notiuni .

Cunoasterea este un instrument in lupta care este viata , un fenomen conditionat de viata si adevarul este  interpretare . Reprezentarile omului asupra lumii , conditionate de limbaj,  sunt perspective asupra lumii , nu expresii ale unei lumi in sine.